55 de kilometri. Atît a fost drumul pe care l-am parcurs pe șoseaua de centură a Capitalei. 55 de kilometri!!! Mamă, ce oraș mare! La 9 jumate intram pe o A1 nesperat de goală, iar 20 de minute mai tîrziu opream deja pentru benzină.
A doua pauză de alimentare, de data asta pentru siguranță, a fost în Curtea de Argeș. Loc în care am constatat cu o deosebită plăcere că motocicleta mea, să-i dea Dumnezeu zile, a consumat 4,95 litri de benzină în 95 de kilometri. Deci pe undeva pe la 5 la sută!!! Asta în condițiile în care am mers cu o viteză constantă de 140 km/h și am avut bagaj. Nici dacă mă duceam cu mecanicii lui Pedrosa nu îmi puteam găsi să cumpăr o motocicletă mai bună.
De la Curtea de Argeș pînă la Vidraru drumul trece prin multe localități. Prin toate. Concurează strîns cu porțiunea Piatra-Neamț – Bacău la capitolul ăsta. Am ținut-o într-un 60 constant și plictisitor.
Primul șoc, la Vidraru!
Am mai fost de două ori pe traseul ăsta pînă acum. Prima oară acum un an și ceva și ultima dată acum cîteva zile. Niciodată nu am prins lume multă pe traseu. Ei bine, azi era plin. La Vidraru erau mașini multe, Salam cînta în dulcele grai rromânesc ceva despre Portugalia, iar Opelurile Vectra cu geamuri fumurii și stickere cu tunning erau la tot pasul.
De ceea ce îmi era frică…am scăpat, oarecum. Drumul către Bâlea Lac este mai ok pentru motocicletă decît pentru o mașină. Deși accidentat rău, asfaltul are porțiuni unde cele două roți se pot simți bine. Cred că am întîlnit, la urcare, vreo 20 de motociclete care coborau. Firește, majoritatea touring-enduro, că doar nu e cineva dus cu pluta să se ducă cu Hornetul prin munți.
Cicalacacikicea, Bâleaaa Laaac
Serpentine, caterincă, copii care au făcut popas cu autocarul pe marginea drumului și au încins grătarul. Subțiri, de vară. Totul pînă la ieșirea din tunelul care te duce, practic, pe malul lacului. Prima dată am crezut că vizibilitatea e redusă de la nori, de la ceața omniprezentă în zonă. De unde, sfârâiau mititeii, cefele de porc și cîrnăciorii oltenești de ziceai că mâine e Apocalipsa. Mâncau românii mei la mici și la porumb fiert de ziceai că altă șansă nu mai au. Firește, pururea prezentul Salam, condimentat cu bucăți deosebite din Nicoleta Guță împreună cu tatăl, dar fără să fie neglijat și Babi Minune făceau ca drumul micului din farfurie spre gâtlej să fie într-un mare fel.
Am stat pe marginea lacului, pe o piatră, vreo două ore, două și ceva. Stăteam ca boul și mă uitam la zăpadă, la apă și la oile care se cățărau pînă spre vîrful muntelui de ciudă că nu s-au născut capre negre, probabil. După astea două ore s-a instalat oboseala și m-am cocoțat pe un deal, cel opus locului în care e lacul, și mi-am instalat cortul. Am menționat treaba asta și în poezia de mai devreme, mi-am uitat izoprenul acasă, deci eu practic dorm pe pământul rece al patriei. Și îmi e cam frig, plus că pe drumul încoace s-au instalat niscaiva muci în nara mea stângă.
Încă două chestii:
- am parcat motocicleta cam la vreo 300 de metri de locul în care am cortul, deci e posibil să mă trezesc pieton mâine dimineață având în vedere calitatea și culoarea persoanelor care se învârt pe aici.
- lîngă cortul meu, la o distanță nu foarte mare, sunt două femei prietenoase rău de tot…una cu cealaltă. Am bănuit chestia asta încă din momentul în care am ajuns aici și le-am văzut împreună sub pătură, dar noaptea ajutată de o lumină care vine din cortul lor mi-a arătat cum se pupă fetele cu gura. Și atîtea ghigăluri ca la homosexualele astea două nu am pomenit în viața mea.
O să fie o noapte rece și lesbiană!
Loading ...